Concludént

"LOGICIANUL (către Domnul Bătrîn): Iată, deci, un silogism exemplar. „Pisica are patru labe. Isidore şi Fricot au fiecare cîte patru labe. Deci Isidore şi Fricot sînt pisici."
DOMNUL BĂTRÎN: Dar şi cîinele meu tot patru labe are.
LOGICIANUL: Atunci e pisică.
BERENGER (lui Jean): Eu de-abia mai am putere să trăiesc. Cred că nici n-am chef de viaţa.
DOMNUL BĂTRÎN (către Logician, după ce a reflectat îndelung): Care va să zică, logic, cîinele meu e o pisică.
LOGICIANUL: Logic, da. Insă şi contrariul e la fel de adevărat.
BERENGER (lui Jean): Mă apasă singurătatea. Ca şi societatea.
JEAN: Te contrazici. Cine te apasă: solitudinea sau multitudinea? Zici că eşti un gînditor, dar n-ai nici o logică.
DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): E foarte frumoasă logica.
LOGICIANUL: Cu condiţia să nu abuzezi de ea.
BERENGER (lui Jean): E anormal să trăieşti.
JEAN: Dimpotrivă. Nimic nu e mai natural. Dovada: toată lumea trăieşte. BERENGER: Dar morţii sînt mai numeroşi decît viii. Iar numărul morţilor creşte. Viii sînt rari.
JEAN: Morţii nu există, e cazul s-o spunem!... Ah! ah! (Rîde-n hohote.) Şi morţii te îngreunează? Cum poţi să simţi pe umeri greutatea a ceva care nu există?... BERENGER: Mă întreb şi eu dacă exist sau nu!
JEAN: Dragul meu, nu exişti fiindcă nu gîndeşti. Ia gîndeşte-te un pic, să vezi cum exişti.
LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Alt silogism: „Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică".
DOMNUL BĂTRÎN: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu îl cheamă Socrate. LOGICIANUL: Păi vezi...
JEAN (lui Berenger): In fond, eşti un farsor. Un mincinos. Spui că viaţa nu te interesează, numai că - totuşi- cineva te interesează.
BERENGER: Cine?
JEAN: Coleguţa de birou care a trecut pe-aici adineauri. Eşti îndrăgostit de ea!
DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică.
LOGICIANUL: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt."