Etnológic

..."Greu de înteles astăzi, după scurgerea timpului la care se adaugă efectele politizante ale autoritătilor de stergere a memoriei, ce s-a întîmplat în momentul asa-zisei reforme culturale (1948), cu întregul sistem al învătămîntului: programe scolare, profesori si elevi. Dar supravietuitorii si documentele de arhivă confirmă că toate cele trei compartimente de bază amintite, programe scolare, profesori, elevi au fost distruse în totalitate, că li s-au bulversat întelesul, directia, existenta. Ca si după decembrie 1989, nu se poate vorbi de „revolutie”, „reformă”, „schimbare”, cuvinte extrase din discursul propagandistic, ci de asasinat în toată regula: scoala stalinizată, profesorii si elevii, cei mai buni, băgati la închisoare, cei rămasi, tinuti sub aspră supraveghere, adesea cu securist la poartă. Deocamdată, comandourile kremlinizate din conducerea statului îsi atintiseră privirile de vasilisc spre vîrfurile si ramurile maiestuoase ale etnicului, ca în anii imediat următori să fie atins trunchiul si apoi rădăcinile, ceea ce s-a înfăptuit prin deportările masive de populatie si prin extinderea zonelor celulare, sub presiunea a două evenimente importante, unul intern: socializarea fortată a agriculturii, al doilea extern: ridicarea Cortinei de Fier după anii '50. Orice scoală de pe cuprinsul întregii tări a pătimit din greu între 1947-1949, pierzîndu-si oamenii de valoare. Au fost înlocuiti cu „venitúri”, cum ar spune Eminescu (mai ales că s-a introdus în mare parte învătămîntul în limba lui Lenin si a lui Stalin) si aruncati în somaj sau direct în moarte. Pînă si învătătorul meu de sat, Mihai Simionescu, acela care ne învăta cîntece patriotice pentru serbările de sfîrsit de an desfăsurate la Crucea monumentului eroilor, unde erau inscriptionate numele celor căzuti pe front, dintre părintii si rudele noastre, a fost alungat si înlocuit cu un activist de partid; ca să nu mai vorbesc de Liceul National din Iasi, unde mi-am făcut studiile: profesorii Ocneanu (filozofie), Tăzlăuanu (Anatomie), Papastopol si Bălteanu (Istorie), Rascu (Geografie), Gliga (Muzică) au fost înhătati de securitate si de moarte, rînd pe rînd, în acel scurt interval de timp. Nu-l cunosc pe autor decît prin intermediul cărtii Tăblitele de săpun de la Itset – Ip.Dar cele narate în legătură cu anii săi de liceu, „Traian Doda”, de unde s-a constituit nucleul lotului celor 22 de elevi de la patru unităti de învătămînt mediu din Caransebes si Lugoj, se aseamănă pînă la identitate cu cele întîmplate la liceul meu din Iasi. „Eram la vîrsta elanurilor tineretii, ne mărturiseste autorul, si trăiam cu ardoare sentimentul că aveam obligatia morală de a reface măcar în parte ceea ce fusese cîndva România Mare sau de a păstra ceea ce mai rămăsese din ea. Ne iubeam cu ardoare tara si neamul si eram în stare să ne dăm viata pentru ele. În acest spirit am fost educat si eu si regretatul meu prieten si coleg Obrejan Ion. Simteam nevoia de a ne împotrivi unui proces de degradare morală prin educatia făcută la orele de curs politic introduse atunci în scoală. .."