high touch

.."..Modernismului posomorît şi pesimist, cu poezia lui golită de „răspuns uman”, îi ia locul o postmodernitate integratoare, sofisticată şi simplă, intelectuală şi bazic umană în acelaşi timp. Lumea se schimbă în jurul nostru pe zi ce trece. Cum ar putea să stea pe loc literatura? În contexte noi, marile ei teme cer o continuă regîndire. Timpul, spaţiul, universul, viaţa şi moartea sînt mistere tot mai mari cu cît aflăm mai multe despre ele. Tehnica nu spulberă „a lumii taină”, ci dimpotrivă, cantitatea ei de necunoscut, de „taină” e tot mai mare şi, poate pentru prima dată, chiar omul cel mai inteligent e depăşit de ceea ce se întîmplă în jurul lui. Ar mai putea oare cineva astăzi să scrie o De rerum natura contemporană? Poate că temerarul ar începe poemul nu ca Lucreţiu cu triumful lui Epicur, ci cu al lui Einstein şi nu despre atomi ar vorbi, ci despre fractali sau „catastrofe” şi nu despre „simulacrele” din somn sau cele „naturale”, ci despre simulacrele maşinăriilor. Dar, asta, sînt sigură, ar păstra-n urzeală „elogiul poeziei” (chiar de-ar suna a-njurătură!)..."..

Timpul ca pseudonim

"Unde apare paradoxul moare sistemul şi triumfă viaţa. Prin el îşi salvează onoarea raţiunea în faţa iraţionalului. Ce e tulbure în viaţă nu poate fi exprimat decît în blestem sau imn. Cine nu le poate mînui mai are la îndemînă o singură scăpare: paradoxul — surîs formal al iraţionalului. Ce i el din perspectiva logicii dacă nu un joc iresponsabil, iar din a bunului simţ o imoralitate teoretică? Dar nu ard în el toate irezolvabilele, nonsensurile şi conflictele ce frămîntă subteran viaţa? De cîte ori umbrele ei neliniştite se mărturisesc raţiunii, aceasta le îmbracă şoaptele în eleganţa paradoxului, spre a le masca originea. Însuşi cel de salon, este el altceva decît expresia cea mai profundă pe care o poate afecta superficialitatea? Paradoxul nu i o soluţie; căci nu rezolvă nimic. Poate fi folosit doar ca împodobire a ireparabilului. A voi să îndrepţi ceva cu el este cel mai mare paradox. Fără dezabuzarea raţiunii nu mi l pot închipui. Lipsa ei de patos o obligă să tragă cu urechea la murmurul vieţii şi să şi desfiinţeze autonomia în tălmăcirea acesteia. În paradox, raţiunea se anulează pe ea însăşi; şi a deschis graniţele şi nu mai poate opri năvala erorilor palpitante, a erorilor care zvîcnesc. Teologii sînt paraziţi ai paradoxului. Fără întrebuinţarea lui inconştientă, ei trebuiau să depună de mult armele. Scepticismul religios nu e decît practica lui conştientă. Tot ce nu încape în raţiune este motiv de îndoială; dar în ea nu este nimic. De aici avîntul rodnic al gîndirii paradoxale, care a introdus conţinut în forme şi a dat curs oficial absurdităţii.
Paradoxul împrumută vieţii farmecul unei absurdităţi expresive. Îi întoarce ceea ce ea i a atribuit dintru început."

Asfinţit de Europă, răsărit de Asie

"-Luaţi aminte, toate neamurile de păsări, rosti doamna cu mantilă violet şi mănuşi albe, ca de-acum înainte să nu mai aflăm la nimeni sminteală: singure numai dropiile din Valahia şi Scitia Minor pot da numele de regină şi Dropie magică unei surate de-a lor. Dropiile din Bulgaria să renunţe la gînduri de uzurparea legendei, fiindcă nimeni din neamul lor nu s-a lăsat dat flăcărilor pe Rugul Sfânt. Cocorii de jertfă, făceţi-vă datoria! Nicu Gange, depui înscrisurile în mâinile stareţei sfintei mănăstiri Celic-Dere din Dobrogea.
Rostind acestea, doamna în mantilă violet şi cu mănuşi albe se pierdu spre fundul lacului, sau poate în constelaţiile răsturnate, puii de zeu egiptean se retraseră în fântâna cu mir, ierburile şi lanurile de grâu se umplură de arome puternice. Din toate zările năvăli miros de pelin. Şi, peste el, mirosul îndurerat al ovăzului sălbatic. O crenguţă de negară, rănită cândva de un bob de grindină, căzu c-un pocnet sec. Alta îi luă locul, şovăind, dar nu-şi duse împlinirea până la capăt. Rămase pe drumul ei ireal, asemeni crucilor de pe toată întinderea câmpiei, care lăsau grâul să le lunece pe sub braţele lor de piatră spre alte şiruri de gorgane purtând nume de cai, de oi, de fiare sălbatice şi foarte rar de oameni. Pe una din ele sta scris că fusese ridicată în cinstea sergentului Ion, căzut, probabil, în lupte, cu gândul la lanul lui de grâu. "

Sediţiúne

...."Numai creierul nu ieşea din el. L-au întrebat, arătînd spre mine: «Îl cunoşti?». Nu cred că ochii tumefiaţi mă vedeau, dar a mişcat din cap. Mi-am zis: «Nu m-a văzut, dar, oricum, are dreptate». În timp ce eram împins afară, pe Ivasiuc au reînceput să-l bată. Mă gîndeam: «La ce bun? Poate că le face plăcere». Apoi: «Acu’ ce făcurăm? Condamnarea ştiam eu c-o s-o luăm, dar măcar de izbutea manifestaţia!». Întrebările şi răspunsurile de genul ăsta erau inutile. Dar un intelectual prins într-o atare situaţie foloseşte instinctiv supapa asta. Îşi exersează mentalul şi seamănă cu un şoarece raţional care dă cu ideile din colţ în colţ. M-au dus în altă cameră şi m-au pus pe rangă. După cîteva ore, dacă m-ar fi aşezat lîngă Ivasiuc, nu ne-ar mai fi deosebit nimeni: aceeaşi poziţie, aceeaşi diformitate, aceleaşi scurgeri involuntare – efecte mai dureroase decît cauzele –, aceeaşi zbatere în şi din cap. La început te abţii, apoi urli, apoi leşini, apoi eşti trezit cu o găleată de apă, apoi nu mai poţi urla, deşi ai vrea, apoi nu mai simţi nimic, apoi simţi că dai din cap şi nu ştii în ce sens. Ordinea lucrurilor astea poate fi alta. Iar îngerul se roagă lîngă tine pînă la capăt, chiar şi după ce ultimele tale reflexe mistice s-au dizolvat sub argumentul contondent… Şi în anchetă se mai întîmplă multe altele care te rup pe-afară şi pe dinăuntru, dar după ce se termină ancheta şi se vindecă rănile, dacă nu mori şi dacă nu rămîi beteag rău de tot, treci într-o existenţă interesantă. E o nesfîrşită puşcărie în care un singur lucru e cert: că te vei întîlni cu prietenii cei mai buni…”. Cam asta spune el despre 1956. După anchetă, în 1956, a fost condamnat la moarte. A stat 6 luni pe pragul morţii, apoi moartea s-a transformat în muncă silnică pe viaţă şi pînă la urmă i s-au dat 25 de ani de temniţă grea. Adică urma să fie eliberat pe la vreo 52 de ani...."

Etnológic

..."Greu de înteles astăzi, după scurgerea timpului la care se adaugă efectele politizante ale autoritătilor de stergere a memoriei, ce s-a întîmplat în momentul asa-zisei reforme culturale (1948), cu întregul sistem al învătămîntului: programe scolare, profesori si elevi. Dar supravietuitorii si documentele de arhivă confirmă că toate cele trei compartimente de bază amintite, programe scolare, profesori, elevi au fost distruse în totalitate, că li s-au bulversat întelesul, directia, existenta. Ca si după decembrie 1989, nu se poate vorbi de „revolutie”, „reformă”, „schimbare”, cuvinte extrase din discursul propagandistic, ci de asasinat în toată regula: scoala stalinizată, profesorii si elevii, cei mai buni, băgati la închisoare, cei rămasi, tinuti sub aspră supraveghere, adesea cu securist la poartă. Deocamdată, comandourile kremlinizate din conducerea statului îsi atintiseră privirile de vasilisc spre vîrfurile si ramurile maiestuoase ale etnicului, ca în anii imediat următori să fie atins trunchiul si apoi rădăcinile, ceea ce s-a înfăptuit prin deportările masive de populatie si prin extinderea zonelor celulare, sub presiunea a două evenimente importante, unul intern: socializarea fortată a agriculturii, al doilea extern: ridicarea Cortinei de Fier după anii '50. Orice scoală de pe cuprinsul întregii tări a pătimit din greu între 1947-1949, pierzîndu-si oamenii de valoare. Au fost înlocuiti cu „venitúri”, cum ar spune Eminescu (mai ales că s-a introdus în mare parte învătămîntul în limba lui Lenin si a lui Stalin) si aruncati în somaj sau direct în moarte. Pînă si învătătorul meu de sat, Mihai Simionescu, acela care ne învăta cîntece patriotice pentru serbările de sfîrsit de an desfăsurate la Crucea monumentului eroilor, unde erau inscriptionate numele celor căzuti pe front, dintre părintii si rudele noastre, a fost alungat si înlocuit cu un activist de partid; ca să nu mai vorbesc de Liceul National din Iasi, unde mi-am făcut studiile: profesorii Ocneanu (filozofie), Tăzlăuanu (Anatomie), Papastopol si Bălteanu (Istorie), Rascu (Geografie), Gliga (Muzică) au fost înhătati de securitate si de moarte, rînd pe rînd, în acel scurt interval de timp. Nu-l cunosc pe autor decît prin intermediul cărtii Tăblitele de săpun de la Itset – Ip.Dar cele narate în legătură cu anii săi de liceu, „Traian Doda”, de unde s-a constituit nucleul lotului celor 22 de elevi de la patru unităti de învătămînt mediu din Caransebes si Lugoj, se aseamănă pînă la identitate cu cele întîmplate la liceul meu din Iasi. „Eram la vîrsta elanurilor tineretii, ne mărturiseste autorul, si trăiam cu ardoare sentimentul că aveam obligatia morală de a reface măcar în parte ceea ce fusese cîndva România Mare sau de a păstra ceea ce mai rămăsese din ea. Ne iubeam cu ardoare tara si neamul si eram în stare să ne dăm viata pentru ele. În acest spirit am fost educat si eu si regretatul meu prieten si coleg Obrejan Ion. Simteam nevoia de a ne împotrivi unui proces de degradare morală prin educatia făcută la orele de curs politic introduse atunci în scoală. .."

De altminteri

"LOGICIANUL (Domnului Bâtrîn): Şi pisicul Fricot are patru lăbuţe. Cîte lăbuţe au Isidore şi Fricot? DOMNUL BĂTRÎN: Impreună sau fiecare? JEAN (lui Berenger): Viaţa-i o luptă, e laş cine refuză lupta. LOGICIANUL: Impreună sau fiecare - e totuna! BERENGER (lui Jean): Ce pot face? Sînt dezarmat. JEAN: Dar înarmează-te, dragul meu, înarmează-te! DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului, după ce s-a chinuit reflectînd): Opt. Opt lăbuţe. LOGICIANUL: Logica duce la calculul mental. DOMNUL BĂTRÎN: Are multe faţete! BERENGER (lui Jean): Şi unde să găsesc armele? LOGICIANUL: Logica nu cunoaşte limite! JEAN: In tine însuţi. Prin voinţa proprie. BERENGER: Ce arme? LOGICIANUL (Domnului Bâtrîn): Vei vedea... JEAN (lui Berenger): Armele răbdării, ale culturii, armele inteligenţei. (Berenger cască.) Trebuie să devii un spirit vioi şi strălucitor. Mai întîi, pune-te la punct. BERENGER: Cum să mă pun la punct? LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Acum iau două lăbuţe de la aceste pisici. Cîte lăbuţe au mai rămas? DOMNUL BĂTRÎN: E complicat. BERENGER: E complicat. LOGICIANUL: Ba nu, din contră, e simplu. DOMNUL BĂTRÎN: O fi simplu pentru dumneata, dar nu şi pentru mine. BERENGER (lui Jean): O fi uşor pentru tine, dar nu şi pentru mine. LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Dar faceţi un efort de gîndire, zău aşa. Haide, concentraţi-vă! JEAN (lui Berenger): Fă un efort de voinţă, zău aşa. Hai, concentrează-te!.... ..LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Luaţi o foaie de hîrtie şi calculaţi. Dacă scazi şase lăbuţe de la două pisici, cu cîte lăbuţe rămîne fiecare pisică? DOMNUL BĂTRÎN: Aşteptaţi un moment... (Scoate o hîrtie din buzunar şi-ncepe să calculeze.) JEAN: Iată ce trebuie să faci: te îmbraci cumsecade, te bărbiereşti zilnic şi-ţi pui cămaşă curată. BERENGER: Costă scump spălatul cămăşilor... JEAN: Economiseşti de la băutură. Asta pentru aspectul exterior: pălărie, o cravată ca asta pe care ţi-am dat-o, un costum elegant şi pantofii daţi bine cu cremă. (Enumerînd elementele vestimentare, Jean arată spre propria-i pălărie, cravată, cămaşă, pantofi.) DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): Există mai multe soluţii posibile. LOGICIANUL: Spuneţi! BERENGER: Şi după aceea? Spune. LOGICIANUL:Vă ascult. BERENGER: Te ascult. JEAN (lui Berenger): Eşti un timid, însă nu lipsit de calităţi. BERENGER: Eu? Calităţi? JEAN: Pune-le-n valoare. Trebuie să fii la curent cu totul. Fii la curent cu evenimentele literare şi culturale ale epocii. DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): O primă posibilitate: o pisică poate să aibă patru labe, iar cealaltă - două. BERENGER (lui Jean): Am atît de puţin timp liber. LOGICIANUL: Ai calităţi, ar fi de-ajuns să ţi le pui în valoare. JEAN: Profită de atît de puţinul timp liber, nu-l lăsa să se piardă fără folos. DOMNUL BĂTRÎN: N-am avut vreme să mi le fructific. Toată viaţa mea am fost funcţionar. LOGICIANUL: Intotdeauna se poate găsi timp pentru educaţie. JEAN (lui Berenger): Timp se găseşte. BERENGER: Acuma-i prea tîrziu."
...DOMNUL BĂTRÎN: Dacă iei două lăbuţe din opt, de la două pisici... JEAN: Chiar în momentul ăsta se joacă una. Nu lăsa să-ţi scape prilejul. DOMNUL BĂTRÎN: Am putea avea o pisică cu şase lăbuţe... JEAN: Ar fi o excelentă iniţiere în viaţa artistică a vremii noastre. DOMNUL BĂTRÎN: ...şi o alta fără nici o lăbuţă. BERENGER: Ai dreptate, ai dreptate. Mă voi pune la punct cum ai spus. LOGICIANUL: In cazul acesta va fi vorba de-o pisică privilegiată.

Concludént

"LOGICIANUL (către Domnul Bătrîn): Iată, deci, un silogism exemplar. „Pisica are patru labe. Isidore şi Fricot au fiecare cîte patru labe. Deci Isidore şi Fricot sînt pisici."
DOMNUL BĂTRÎN: Dar şi cîinele meu tot patru labe are.
LOGICIANUL: Atunci e pisică.
BERENGER (lui Jean): Eu de-abia mai am putere să trăiesc. Cred că nici n-am chef de viaţa.
DOMNUL BĂTRÎN (către Logician, după ce a reflectat îndelung): Care va să zică, logic, cîinele meu e o pisică.
LOGICIANUL: Logic, da. Insă şi contrariul e la fel de adevărat.
BERENGER (lui Jean): Mă apasă singurătatea. Ca şi societatea.
JEAN: Te contrazici. Cine te apasă: solitudinea sau multitudinea? Zici că eşti un gînditor, dar n-ai nici o logică.
DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): E foarte frumoasă logica.
LOGICIANUL: Cu condiţia să nu abuzezi de ea.
BERENGER (lui Jean): E anormal să trăieşti.
JEAN: Dimpotrivă. Nimic nu e mai natural. Dovada: toată lumea trăieşte. BERENGER: Dar morţii sînt mai numeroşi decît viii. Iar numărul morţilor creşte. Viii sînt rari.
JEAN: Morţii nu există, e cazul s-o spunem!... Ah! ah! (Rîde-n hohote.) Şi morţii te îngreunează? Cum poţi să simţi pe umeri greutatea a ceva care nu există?... BERENGER: Mă întreb şi eu dacă exist sau nu!
JEAN: Dragul meu, nu exişti fiindcă nu gîndeşti. Ia gîndeşte-te un pic, să vezi cum exişti.
LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Alt silogism: „Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică".
DOMNUL BĂTRÎN: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu îl cheamă Socrate. LOGICIANUL: Păi vezi...
JEAN (lui Berenger): In fond, eşti un farsor. Un mincinos. Spui că viaţa nu te interesează, numai că - totuşi- cineva te interesează.
BERENGER: Cine?
JEAN: Coleguţa de birou care a trecut pe-aici adineauri. Eşti îndrăgostit de ea!
DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică.
LOGICIANUL: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt."

Lost in Translation

Last year I went fishing with Salvador Dali. He was using a dotted line. He caught every other fish... (Steven Wright)
I would never die for my beliefs because I might be wrong... (Bertrand Russell)
I'm an idealist. I don't know where I'm going, but I'm on my way... (Carl Sandburg)
I'm still an atheist, thank God...( Luis Bunuel)
One man that has a mind and knows it can always beat ten men who haven't and don't... (George Bernard Shaw )
Great spirits have always found violent opposition from mediocrities. The latter cannot understand it when a man does not thoughtlessly submit to hereditary prejudices, but honestly and courageously uses his intelligence and fulfills the duty to express the results of his thought in clear form...( Albert Einstein)
I never teach my pupils. I only attempt to provide the conditions in which they can learn. ..(Albert Einstein)
Experience teaches only the teachable... (Aldous Huxley )
The true teacher defends his pupils against his own personal influence... (Amos Bronson Alcott )
An Englishman thinks he is moral when he is only uncomfortable... (George Bernard Shaw)