pretéxt

Dacă jurnal înseamnă viaţă înregistrată şi comentată, viaţă de la o zi la alta, atunci jurnalul unui poet este o noţiune lipsită de sens pentru că viaţa poetului nu are absolut nici o importanţă. Poetul există şi rămâne numai prin ceea ce reuşeşte să nu trăiască şi, netrăind, să creeze doar. Pentru că, după cum bine se ştie, numai ceea ce nu există în planul vieţii se realizează în planul artei. O dragoste împărtăşită nu naşte poeme - mărturie stă întreaga istorie a poeziei lumii. Deci, pentru a fixa dintru început termenii, pentru a turna în ei înţelesul dorit de noi, pentru a impune noţiunii o sferă care să poată semăna cu o aureolă, aş spune, parafrazând o mai veche afirmaţie, că jurnalul unui poet nu mi se pare o chestiune de viaţă, ci de absenţă a vieţii. Nu lucrurile întâmplate le voi comenta, ci pe cele care aş vrea să se întâmple. Şi chiar dacă voi comenta fapte, ele nu vor fi decât îndepărtate pretexte pentru gândurile mele. Tot ce spun poate fi lesne combătut, există desigur o poezie de ilustrare, o poezie care caută să calce cu picioarele ei mici în urmele lăsate de bocancii poetului. E adevărat, dar şi în cazul acestei poezii, pe care nu o respect, pe care o socotesc neesenţială, lucrurile se petrec împotriva voinţei ei, potrivit cuvântului meu: ea seamănă acelor ilustraţii pentru copii în care culoarea e pusă puţin alături. Se spune că Goethe nu s-a sinucis tocmai pentru că s-a sinucis Werther şi nimic nu mi se pare mai interesant decât această afirmaţie.